Căsuțe în arbori, un cinematograf, tiroliene și multe alte surprize completează traseul spectaculos care urmează evoluția istorică a dinozaurilor, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Investitorii se așteaptă la o cifră de afaceri de 500.000 de euro în primul an și la peste 100.000 de vizitatori. Fondurile necesare pentru dezvoltarea proiectului au provenit în proporție de 70% din finanțare europeană, în timp ce 30% reprezintă finanțare din fonduri proprii.
Dino Parc Râșnov este un proiect în valoare de 5 milioane de euro, finanțat cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013: Dezvoltare durabilă și promovarea turismului.
„Suntem fericiți să deschidem cel mai mare parc cu dinozauri din sud-estul Europei, un proiect inedit care va sprijini puternic turismul din zona Brașov-Râșnov. Este un proiect ambițios, dezvoltat în numai un an, care își propune să devină o atracție atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, mai ales că își pot petrece timpul în aer liber înconjurați de dinozauri atestați științific și colorați natural. Dinozaurii au fost construiți în România, cu sprijin tehnic și științific din partea unei echipe care conduce un parc similar în Germania. Ne așteptăm ca parcul de la Râșnov să fie vizitat de cel puțin 100.000 de turiști, în primul an”, a declarat Adrian Apostu, managerul de proiect.
Parcul cu dinozauri a fost susținut de autoritățile locale din Râșnov și va avea un impact important asupra turismului din zonă. Primăria orașului Râșnov a concesionat terenul pe care este amplasat parcul pe o perioadă de 49 de ani.
Dino Parc Râșnov este o zonă de agrement și un muzeu în aer liber, situat pe Strada Cetății, în apropiere de Cetatea Râșnov. Parcul este deschis vizitatorilor în fiecare zi, în intervalul 09.30 – 20.00.
Prețul unui bilet este de 28 de lei pentru un adult și de 22 de lei pentru copii. Pentru copiii cu vârsta sub 3 ani intrarea este gratuită.
Informații suplimentare pot fi găsite pe pagina oficială https://www.facebook.com/dinoparcrasnov.